un succes dulce

Hooray!

Din ciclul „poate încă mai avem o şansă” , campania celor de la Greenpeace International referitoare la salvarea pădurilor tropicale şi a vieţuitoarelor din sânul acestora (dacă eşti un cititor fidel, cuminte şi silitor, înseamnă că ai citit despre asta în posturi anterioare) s-a dovedit a fi un real succes.

Astfel, în urma Adunării Generale din 15 aprilie a celui mai mare producător şi furnizor de alimente-Nestle îşi setează o nouă politică în ceea ce priveşte identificarea şi selecţia furnizorilor de materii prime (în cazul acesta ulei de palmier) în funcţie de standarde calitative de protecţie a mediului înconjurător. Aşadar, conform acestor criterii, Sinar Mas –ul îşi cam încheie colaborarea cu Nestle, datorită lipsei unui management eficient a riscurilor de distrugere a mediului implicate în procesul de procurare a materiilor prime.

Nu sunt suficient de naivă sau slab informată încât să cred că cele 1.5 milioane de vizualizări ale filmuleţului din campania „Give Rainforests a break” sau a răspândirii mesajelor acesteia a soluţionat problema, însă cred că a fost un instrument important de imagine si lobby. Cu toate acestea, ridic colţurile gurii în ceea ce se arată a fi un zâmbet mulţumit pentru că văd că oamenii pot să fie sensibili la astfel de chestiuni şi că dau (măcar) un click pe/pentru aceasta planetă.

Mişto.

Mai multe aici

Două săptămâni de calitate

De asigurare a calităţii, ca să fim mai specifici.

Acum mă aflu în călduroasa Turcia – unde cică abia se termină primăvara, dar sunt cam 33-35 de grade – lângă Izmir, la cea de a doua vizită de studiu la Universitatea Adnan Menderes din orăşelul Aydin.

Şi pentru că nu te poţi sătura de calitate în Învăţământul Superior european/ naţional , după aceste 3 zile de lucru intens, mă găsiţi la Galaţi timp de o săptămână– unde are loc trainingul de pregătire a studenţilor experţi în asigurarea calităţii, organizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii. Pe post de „învăţător” , de data aceasta, nu învăţăcel. Cine ar fi zis? …

Îmi amintesc acum, şi încă nu înţeleg ce întorsătură ciudată pot lua lucrurile… speriată (nu ştiu de ce…dar erau o grămadă de animăluţe prin stomac – până în suflet – ce nu păreau să îmi dea pace ) … pe la 02 înainte să iau trenul către Bucureşti (prima mea dată când urmam să dorm „cu acte în regulă” în tren= la cuşetă) … mda… şi o foarte interesantă şi eliberantă plimbare nocturnă ce încă mi se activează când ascult Creep (Radiohead, duuuuh).

Mda, se pare că viaţa te poate duce unde nu te-ai fi gândit, decât poate în momentele de „day dreaming” – asta dacă eşti destul de orb/ optimist/ copil încât să crezi şi să îi joci jocul.

Suficient pentru acum. Am treabă şi, chiar dacă nu e deloc uşoară, îmi place mult pentru că mă pune în situaţii nu prea simple. J

Bring it on

Să aveţi şi voi o săptămână calitativă în ce sens vă gâdilă mai tare dorinţele ascunse.

Simbolul Pierdut

Probabil recunoaşteţi titlul ultimei cărţi ale lui Dan Brown – şi înainte de a vă da ochii peste cap şi a a- mi explica „cât de comercial ” e el cu cărţile-i cu tot, eu vă spun că am citit cele cinici cărţi ale lui şi am avut câte ceva de învăţat şi mi-au mai şi plăcut.

Şi acestea sunt obiectivele (principale ale) lecturii: educare şi relaxare/ detaşare/încărcare pozitivă.

Revenind , ca restul volumelor ale lui Brown, şi Simbolul Pierdut are un scenariu action- packed care ,cel mai probabil , va fi transpus pe ecran – ceea ce va reduce, cu tot respectul pentru Tom Hanks, din mesajul şi puterea cărţii. Din nou, interesantul profesor Robert Langdon, trece printr-o suită de încercări care de care mai ciudate, făcându-se constantă referire la Misterele Antice, simboluri şi rituri străvechi ş.a. De data aceasta, Langdon e încercat în inima SUA – Washington D.C.

Îmi place mult modul autorului de a descrie clădiri şi locuri, întru-cât acesta nu se limitează la o descriere obiectivă, mată , ci efectiv îţi face cunoştinţă cu istoria respectivului monument/ clădiri etc. , astfel încât mi s-a deschis mare apetit pentru a vedea Capitolul, National Mall cu ale ai comori: Memorialul Jefferson şi Lincoln, continuând cu Smithsonian Institute unde probabil că poţi bântui o săptămână (cel puţin) fără să te plictiseşti cu ochii larg deschişi în faţa Muzeului Naţional de Istorie Naturală, Muzeul Naţional Nautic şi Spaţial, Muzeul Naţional de Istorie Americană, Muzeul de Artă şi multe altele. Ok, acum probabil dacă îmi imaginez că aş ajunge vreodată să arunc o privire înăuntrul CSMS – Centrului de Suport al Muzeului Smithsonian – unde sunt depozitate peste 90% din colecţia de piese (manuscrise, artefacte şi alte comori naturale) – din care zice-se că doar 2% sunt expuse în National Mall o dată. Trecând peste limita imaginaţiei, tot aici zice-se că ar exista un „mic laborator unic în lume”.

Ştiu că totul are o undă fantastică, însă eu am învăţat ,dacă nu să cred, măcar să casc ochii către ceea ce nu ştiu/cred că ar exista. Şi datorită a varii experienţe şi trăiri din ultimii doi ani am învăţat că doar noi ne punem bariere – asta se aplică şi când e vorba de cunoaştere.

Aşadar dacă te interesează o lectură plăcută , uşor de „manevrat”, dar asupra căreia poţi rumega mult şi bine , eu îţi recomand cartea asta. Ai ocazia să citeşti de la chestii cât se poate de „reale” şi obiective despre ce înseamnă acest măreţ oraş, până la cele mai controversate aspecte ce ţin de masonerie şi de natura fiinţei umane – lucruri pe care poţi sau nu să la accepţi, să le conteşti sau critici – însă mi se pare esenţial măcar să le cunoşti. Să-ţi deschizi cutiuţa.

PS: nu , nu vă scutesc de citit – de aceea nu am făcut o recenzie per-se a cărţii. De dezvăluirea „simbolului pierdut ” nici nu îmi pun problema.

Întâi mai

De Ziua Muncii am avut bucuria de a mă munci alături de cele mai dragi prietene ale mele. Venite special pe o ruta de 300 de km, pe un tren jegos, doar pentru a împărţi o bere/ cioco… , gânduri şi râsete , cu mine.

Vă mulţumesc. Prietenia nu are graniţe şi limite, cu adevărat.

Tu ce ai făcut de 1 Mai?