duminică, 5 septembrie 2010

Înapoi la tastat

Nu, n-am plecat, deci nu mă-ntorc. Ştiu, am lipsit ceva vreme de pe blogosferă, asta e drept. Am avut motive întemeiate în schimb… am fost în vacanţă! :)

Ei bine, generic vacanţă, întrucât multe multe s-au întâmplat pe perioada verii. Am lucrat, m-am trainuit, am trainuit, am văzut lume nouă, lume veche, am călătorit, am citit, m-am odihnit, m-am stresat, am visat – m-am şi trezit din vis … mi-am reconstruit viitorul (da, mă apuc de încăo Facultate, dar nu simt nevoia să detaliez acum, pentru ca deh, e complicat), am înotat în mare, am văzut şi eu în nu ştiu câţi ani un serial (In Treatment, nu-i rău), am înfiinţat un ONGT care bineînţeles, ca un nou născut plin de potenţial şi dornic de a schimba lumea, cere mult timp şi energie …

Toate acestea , cu bune, cu mai puţin bune, mă fac fericită, pentru că sunt ceea ce mă definesc. Munca, pasiune în ceea ce fac, dorinţa de a ştii mai multe, de a călători şi de a învăţa de la persoane cu care la prima vedere nu împărtăşeşti nimic, schimbare, speranţa de a păşi pe drumul visat – fără ca acest lucru să fie nici uşor, nici întotdeauna plăcut.

Ca întotdeauna, în mod misterios, şi acest sezon de vară s-a scurs rapid, iar asta nu mă întristează neapărat. Au fost multe lucruri de făcut, de trăit şi , ca întotdeauna, aceste experienţe mi-au dat imboldul de a vrea şi cere mai mult. Dacă stau să mă gândesc, pentru mine vara – cam de 3 ani încoace – e acea poţiune concentrată, necunoscută şi magică într-o sticluţă în formă de soare din care mă înfrupt cam 2 luni pentru a avea energie şi entuziasm pentru întregul an. Aşa mă simt şi acum, reîmprospătată şi impulsionată de acea forţă a tinereţii şi proactivităţii.

Ş-uite că am reuşit să îmi îndeplinesc cel puţin parţial unul dintre obiectivele propuse înaintea verii şi anume să îmi reînvii şi, de ce nu, reinventez blogul. Ei bine, nu s-au schimbat tare multe: am profitat şi eu de noile template-uri de la Blogger, am mutat şi adăugat una alta, dar, cel mai important, am adăugat o nouă secţiune ce cuprinde posturile mele în limba engleză. Nu pornesc de la ideea neapărata că mi-aş fi lărgit plaja de cititori, dar de ce să nu ofer posibilitatea oricui de a-mi rumega ideile, trăirile, frământările şi porcăriile debordate. S-ar putea să le facă ziua mai bună. Sau nu.

Acestea fiind spuse, îmi doresc un bun revenit şi îmi „semi” asum că voi încerca să fiu mai conştiincioasă în relaţia-mi cu jurnalul virtual.

Pace.

7 comentarii:

Andra Magda spunea...

eh.. f fain Ali! :D

Ali Gavra spunea...

mmmmm...ce anume?
merci oricum :D

Andra Magda spunea...

cu placere :)) oricand :))

fain ti-ai petrecut vara :D imi place :)

Andrei spunea...

No welcome back. La posturi cât mai inspirate îți urez :P

Anonim spunea...

Ce facultate?

Unknown spunea...

Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro

radiowhisper.com spunea...

Hristos a inviat!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi luăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!