vineri, 23 aprilie 2010
mana de ajutor
Sunt oricum alaturi de tine. Asa cum pot si stiu eu.
miercuri, 21 aprilie 2010
din 21 de motive...
La mulţi ani!
Pentru că:
1. primeşti scrisori nocturne cu iz de delir, fără să te sperii
2. îmi dăruieşti câteodată mai mult decât pot să înţeleg
3. m-am redeschis
4. sunt mai sigură pe mine
5. există o încredere , pe care nu o duc mereu la fel de uşor
6. gândeşti ca mine
7. dar mă şi scoţi din gândirea-mi
8. mă iubeşti atunci când eu mă dispreţuiesc
9. îmi extinzi aria de cunoaştere şi înţelegere
10. eşti câteodată intruziv
11. mi-ai luat o pisică
12. îmi iei ciocolată
13. gravitezi în jurul meu
14. îmi hrăneşti narcisismul
15. accepţi şi câte un pumn
16. ai dinţi frumoşi,
17. şi crezi că şi eu am
18. *****
19. vrei mai mult
20. îţi aminteşti mereu de 21
21. te iubesc
notă. Nu îmi plac declaraţiile în public. La un moment dat însă, cu toţii ne sacrificăm, nu?
luni, 5 aprilie 2010
Nouă şi minunată experienţă
Au trecut zile, o săptămână de fapt de când m-am întors de la prima mea vizită din cadrul IEP. Mai clar puţin, Institutional Evaluation Programme , unul dintre serviciile EUA – European University Association – îşi propune susţinerea cât mai multor instituţii de învăţământ superior europene în vederea îmbunătăţirii stării actuale a universităţii respective.
Cum se face asta? Păi, IEP oferă o evaluare cât mai comprehensivă instituţiei prin intermediul unor experţi în materie de asigurare a calităţii. Şi nu e rea ideea… ce poate fi mai de ajutor decât o opinie avizată a unor oameni cu expertiză în domeniu care vin din medii diferite? Te eliberează de orice urmă a groupthinkului*.
Aşadar, am avut ocazia de a face parte dintr-o astfel de echipă : un profesor de drept constituţional - Rector a trei Universităţi din Germania (ca şi experienţă până acum), un altul din Lubjljana, fost prorector al universităţii din capitala slovacă; un alt profesor cu o grămadă de experienţă şi expertiză din U.K. – şi dânsul „dublurector” , o doamnă cu vastă experienţă în asigurarea calităţii angajată a HAC – Hungarian Accreditation Committee… şi o masterandă în ale psihologiei şi în educaţie din România – eu . Delegată a ESU –European Students’ Union. Şi super echipa a mers la Izmir, Turcia, sau mai precis, într-un orăşel lângă - Aydin – unde au făcut cunoştinţă cu Universitatea de acolo.
Fără a-mi manifesta impresiile vis-a-vis de instituţie, simt totuşi îndatorarea de a-mi manifesta recunoştinţa şi a împărtăşi cu cei 3 oameni ce vor citi până la capăt gândurile-mi… wow… mda… cred că e una dintre cele mai puternice experienţe de învăţare şi „things to reflect on” din ultima perioadă. Îmbrăţişarea diversităţii, şi mai mult, extragerea dintr-aceasta a unei perspective mai ample asupra lumii în care trăim. Deschidere ca şi cuvânt cheie … încredere şi respect reciproc între „evaluat şi evaluator”.
Nu, nu suntem inchiziţia. Nu, nu vă ascundeţi … din aşa zisele minusuri sau puncte slabe putem face lucruri care devin îmbunătăţite, perfectibile. Împreună
Da, dacă tot vrem acel Spaţiu European al Învăţământului Superior , putem reuşi doar împreună – prin schimb de experienţă, opinii şi viziuni, renunţarea la al meu şi la mine lucrurile se fac aşa deci doar aşa pot fi făcute şi îmbrăţişarea lui a nostru şi noi vedem aşa lucrurile, nu suntem însă orbi la ceva diferit de ce cunoşteam până acum , dar împreună putem da naştere la ceva mai mare, mai bun.
Probabil par doar nişte cuvinte clişeistice şi de simţ comun, însă în momentul în care se interiorizezi şi ajungi să te deschizi cu adevărat în faţa unor astfel de valori, altfel percepi şi interpretezi lumea din jur.
Unitate în diversitate? Poate voi nu credeţi , poate încă nici eu nu sun conştientă de puterea ce o poate avea o astfel de abordare, însă, din nou, la concluzia aceasta am ajuns. Se susţine principiul gestaltist conform căruia „întregul e mai puternic decât suma părţilor” … ? Din punctul de vedere al fizicii cuantice a meselor şi energiilor nu … când vorbim de om? De tu, el sau ea… de noi?
*Pe scurt, fenomenul de groupthink se referă la un proces prin care se ajunge la luarea unor decizii eronate. Grupuri ce experenţiază acest fenomen nu iau în considerare alternative date unor soluţii , datorită dorinţei de a confirma expertiza grupului prin acord unanim